„Mai întâi de toate vă explic ce înseamnă sexualizare și care este diferența dintre sexualizare și sexualitate. Sexualitatea este despre identitatea fiecărei persoanei, despre sentimentul sexual. Sexualitatea este trăită și exprimată prin gânduri, fantezii, dorințe, convingeri, atitudini, valori, comportamente, practici, roluri și relații. Aceasta este o parte sănătoasă a omului, o parte sănătoasă a devenirii adulților.
Dar sexualizarea este despre a fi un obiect pentru plăcerea celorlalți, despre a fi expus pentru alții, atunci când valoarea unei persoane este măsurată în funcţie de nivelul de atractivitate sexuală. Ceea ce am văzut în aceste clipuri video este nu altceva decât impunerea sexualității unor persoane adulte asupra fetelor, care sunt emoţional, psihologic şi fizic nepregătite pentru această etapă specială a dezvoltării lor. Sexualitatea este despre cine ești, iar sexualizarea înseamnă despre cum arăți. Sau sexualitatea este bună, dar sexualizarea este proastă”, a explicat Alina Andronache.
Fetele cresc și la un moment dat unele sunt dezamăgite de aspectul lor fizic, iar atunci ele dezvoltă tulburări alimentare, au o stimă de sine scăzută, suferă de depresie, ajung să fie foarte complexate, inhibate, ajung să se simtă chiar rușinate de corpul lor, anxioase cu privire la înfățișarea lor și să se teamă de ceea ce pot crede alții despre ele, chiar să simtă repulsie față de ele însele.
Per ansamblu, ajungem la degradarea valorii femeii până la obiect sexual, lucru care contribuie la creșterea violenței, la intensificarea atitudinilor și concepțiilor sexiste, fapt care, pe termen lung, determină discriminarea femeilor la locul de muncă, hărțuirea sexuală, precum și valorizarea inferioară a muncii și a realizărilor lor.
Dragi părinți, nu creșteți prințese, regine, dar creșteți personalități. Nu puneți accent pe frumusețea exterioară, dar pe cea interioară. Ați observat că mereu dezmierdați fetele cu prințesă, păpușă, frumoas-o, drăguț-o etc. Cum ar fi ca fetele de mici copii să audă de la părinți că vai dar ce curajoasă/puternică ești; haide că poți; cât de ingenioasă/curioasă ești. Ești independentă, cât de isteață ești!
Încetați să impuneți comportamente sexualizate fetițelor, încetați să creșteți obiecte sexuale. Creșteți fete încrezute în puterile lor, care au propriile valori, convingeri și propria atitudine!”, a conchis Alina Andronache.
Ştirea în întregime poate fi vizualizată AICI.
Sursa: www.diez.md