Satul Chirsova, o localitate populată compact de etnici bulgari și găgăuzi, situată în Autonomia Găgăuză din Republica Moldova, și-a propus prin intermediul unui proiect să reducă și să elimine numărul cazurilor de violență în familie în următorii doi ani. Proiectul prevede, crearea unui serviciu de asistență pentru victimele violenței din regiune.

Femeile vor putea beneficia de consiliere psihologică, asistență socială și juridică. Totodată, ele vor fi ajutate să își găsească un loc de muncă și să își asigure un venit decent. Modelul de intervenție, pilotat la Chirsova, va fi ulterior replicat și în alte localități din Republica Moldova.

foto 1

În premieră pentru această regiune, polițiștii, asistenții sociali, profesorii își vor uni eforturile în cadrul așa-numitei echipe multidisciplinare, pentru a combate și preveni violența în bază de gen. Echipa multidisciplinară a fost oficializată printr-un ordin al primarului satului Chirsova.

foto 2

Echipa va fi consiliată de PNUD pentru a fi pregătită să acționeze în toate cazurile de risc pentru viața și securitatea victimelor și a copiilor acestora. Totodată, membrii acesteia se vor ocupa și de prevenirea violenței, prin comunicarea cu membrii comunității, de la elevi la adulții, promovând toleranța zero față de violența în familie.

În prezent echipa multidisciplinară, autoritățile din sat de rând cu ceilalți membri ai comunității elaborează un plan local de acțiuni pentru prevenirea și combaterea violenței. În premieră, acest document va fi elaborat într-o manieră participativă. Acesta va permite autorităților locale să aloce și să atragă resurse pentru funcționarea serviciilor de care are nevoie comunitatea. Planul de acțiuni va include activități pe termen scurt și termen lung în diferite domenii de asistență, juridică, socială, educațională, angajare în câmpul muncii.

foto 3

Autoritățile și angajații mai multor instituții de stat au beneficiat de instruiri despre prevenirea efectivă a violenței, estimarea costurilor economice și societale ale acestui flagel. Totodată, cei din Chirsova au vizitat raionul Drochia, unde există, de mai mulți ani, servicii complexe pentru victime și agresori. În Drochia activează primul centru din Republica Moldova de asistență și consiliere pentru agresorii familiali, deschis în anul 2012.

foto 4

Proiectul-pilot din Chirsova își propune să sprijine realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) care au tangență cu prevenirea violenței și eliminarea factorilor de risc ai acestui fenomen. Realizarea ODD 5, care urmărește să pună capăt tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și fetelor, va apropia țara de îndeplinirea a cel puțin alte șapte obiective care abordează factori de risc, cum ar fi reducerea sărăciei și inegalităților, asigurarea unor comunități durabile, a păcii și justiției.

Sursa: www.diez.md

Scrie un comentariu