În lista BBC, Maria este prezentată drept o luptătoare împotriva violenței domestice, care ajută și alte femei din comunitate să depășească această etapă. Basarabeanca este implicată de mai bine de doi ani în cadrul unui proiect susținut de UN Women Moldova.
BBC numește în fiecare an 100 cele mai inspiraționale și influente femei din lume. În mare măsură, femeile incluse în listă sunt cele care au reușit să treacă peste greutăți și aduc soluții pentru cei din jur, scrie joblist.md.
Povestea Mariei a fost făcută publică în 2016, când supraviețuitoarea violenței a vorbit despre experiența ei și soluțiile existente în depășirea violenței domestice. Relatarea a avut loc în cadrul discuției publice „10 ani uniți împotriva violenței!”, organizată de UN Women.
Maria Scorodinschi a trăit drama violenţei încă din copilărie, deoarece tatăl său o bătea pe mama ei. Aceasta s-a căsătorit, a născut trei copii, însă în 8 ani de căsnicie violenţa a rămas prezentă în viaţa ei. Acum ceva timp în urmă, la vârsta de 33 de ani, femeia a reuşit, în sfârşit, să se separe de soţul său abuziv şi încearcă să-şi revină, susţinută de Centrul maternal „Ariadna” din oraşul Drochia, care luptă împotriva violenţei în familie.
„Cred că fiecare femeie are valori, iar eu sunt gata să le ajut. Chiar de la prima palmă primită trebuie să întreprindă acţiuni pentru a rupe cercul vicios. Bărbaţii trebuie să înţeleagă că noi suntem oameni, nu există superioritate”, spune Maria.
Femeia mărturiseşte că în adolescenţă a fost abuzată sexual de un preot, iar după 16 ani şi-a propus să vorbească despre asta, deoarece crede că o va ajuta să se elibereze de coşmarul care a urmărit-o până acum.
Maria și-a spus povestea și în cadrul unui filmuleț al UN Women, în care femeia se adresează copiilor săi.
Sursa: www.diez.md