Pe 22 februarie 2018, Guvernul R. Moldova a adoptat Strategia naţională de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie pe anii 2018-2023, care este o premieră pentru Moldova. Acestă strategie este în concordanță cu Convenția Consiliului Europei privind prevenirea si combaterea violenței împotriva femeilor si a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) care prevede standarde pentru prevenirea violenței în bază de gen, protejarea victimelor violenței, și pedeapsa agresorilor.
Printre obiectivele Strategiei naţionale de prevenire și combatere a violenței față de femei și violenței în familie 2018-2023 sunt:
- Prevenirea violenței față de femei și a violenței în familie prin cultivarea toleranței zero la violență. Combaterea stereotipurilor și prejudecăților care duc la violență împotriva femeilor și în familie. Informarea, sensibilizarea populației și încurajarea raportării cazurilor de violență;
- Instruirea inițială și continuă a specialiștilor din domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie în baza unei viziuni comune la nivel de stat;
- Consolidarea sistemului de învățământ pentru a asigura educarea noilor generații prin prisma valorilor egalității între femei și bărbați și a unei culturi de comunicare non-violente;
- Consolidarea mecanismelor de protecție și asistență a victimelor violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Dezvoltarea serviciilor specializate pentru victimele violenței, inclusiv a violenței sexuale, conform standardelor internaționale;
- Promovarea abilitării economice a femeilor și independența socio-economică;
- Consolidarea răspunsului sistemului de sănătate la cazurile de violență în familie
- Investigarea și urmărirea în justiție a actelor de violență față de femei și violenței în familie.
- Asigurarea politicilor integrate în cazurile de violență față de femei și violență în familie, bazate pe cooperare multisectorială și colectare a datelor, și alte obiective specifice.
„Adoptarea Strategiei este un pas important care arată angajamentul Guvernului în abordarea acestei grave încălcări a drepturilor omului – violența față de femei. Ne bucurăm că Strategia a fost adoptată în urma numeroaselor consultări, inclusiv cu organizațiile societății civile și cu femeile supraviețuitoare ale violenței. În următorii ani așteptăm o implementare eficace a Strategiei”, a spus Asya Varbanova, Reprezentanta interimară a UN Women.
Studiul Violenţa față de femei în familie (BNS, 2011) arată că 63% din femei au fost supuse violenței psihologice, fizice sau sexuale din partea partenerilor lor pe durata vieții. Totodată, o femeie din zece s-a confruntat cu abuz economic. Femeile din zonele rurale, femeile în etate și cele separate sau divorțate sunt supuse cel mai frecvent violenței.
Din 2016, UN Women și alți parteneri au susținut Guvernul în procesul de elaborare a acestei Strategii.
UN Women lucrează în comunitățile din Moldova pentru combaterea și prevenirea violenței, inclusiv prin consolidarea echipelor multi-disciplinare și a intervenției lor în cazurile de violență. De asemenea, UN Women încurajează și împuternicește femeile să-și ceară drepturile.
Sursa: www.moldova.unwomen.org