Google o omagiază, sâmbătă, pe Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume, de la a cărei naştere se împlinesc 131 de ani.
Elisa Leonida Zamfirescu s-a născut în 10 noiembrie 1887, la Galaţi.
A studiat şcoala primară la Galaţi şi liceul la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, obţinând bacalaureatul la secţia reală a Liceului „Mihai Viteazul”.
După terminarea liceului, s-a înscris la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti (Politehnica de astăzi), dar a fost respinsă din cauza prejudecăţilor vremii, care refuzau dreptul femeilor de a urma o astfel de facultate. Însă, în anul 1909, pleacă la Berlin şi se înscrie la Academia Regală Tehnică din Berlin, devenind prima femeie studentă a acestei universităţi. În 1912 a absolvit cu calificativul “bine”, spre admiraţia decanului, şi a devenit oficial prima femeie inginer din lume, cu specializarea chimie.
Deşi i s-a oferit un post de inginer la firma BASF din Germania, Elisa s-a întors în ţară, aşa cum făceau cei mai mulţi dintre tinerii români care studiau în străinătate. A reuşit, cu greu, să obţină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din Bucureşti.
După puţin timp, a început Primul Război Mondial. Cu riscul vieţii, merge pe front, unde desfăşoară o intensă activitate în cadrul organizaţiei „Crucea Roşie“, ajutând la diminuarea suferinţelor soldaţilor răniţi. I s-a încredinţat chiar conducerea unor spitale de campanie în apropiere de Mărăşeşti. Pentru activitatea sanitară, a fost decorată cu ordine şi medalii româneşti şi străine.