Zece organizații ale societății civile, conduse de femei și active în diverse regiuni ale Republicii Moldova, au fost selectate pentru a beneficia de suport financiar și mentorat în cadrul Programului de granturi mici lansat de Gender-Centru, sub umbrela Platformei pentru Egalitate de Gen, cu sprijinul UNFPA Moldova.

Inițiativa face parte dintr-un efort național de consolidare a capacităților organizațiilor locale de a preveni și răspunde la violența bazată pe gen (VBG), cu accent pe intervenții sensibile la gen și adaptate contextului local. Programul a fost lansat în luna aprilie 2025, iar în total au fost recepționate 33 de aplicații din toate regiunile țării.

Cele 10 proiecte selectate vor fi implementate pe o perioadă de 3–4 luni, în localități urbane și rurale, din nord, centru, sud și UTA Găgăuzia, cu un accent deosebit pe incluziunea grupurilor vulnerabile: femei și fete rome, femei refugiate, femei cu dizabilități, persoane în etate, tineri, adolescenți și profesioniști din domenii-cheie.

ONG-urile selectate și intervențiile propuse sunt următoarele:

În orașul Rîșcani și localitățile rurale din apropiere, Asociația Femeilor Rome implementează proiectul „Femei Puternice, Comunități Unite: Prevenirea Violenței prin Educație și Solidaritate”. Inițiativa implică sesiuni de informare, o rețea locală de voluntari, campanii de sensibilizare și grupuri de sprijin pentru femei, desfășurate într-un cadru cultural adaptat comunității rome, în parteneriat cu autoritățile locale.

În raionul Fălești, Asociația „Ișcălenii” promovează implicarea băieților și bărbaților în prevenirea violenței prin proiectul „Puterea exemplului: masculinitate pozitivă pentru comunități fără violență”. Tineri din comunitate, alături de profesioniști și modele masculine pozitive, vor participa la ateliere educaționale, sesiuni de consiliere psihologică și un spectacol de teatru forum, încurajând o masculinitate bazată pe empatie și respect.

Asociația „Biaz Gul” din UTA Găgăuzia desfășoară proiectul „Găgăuzia în Siguranță”, care își propune reducerea incidenței violenței asupra femeilor – în special a celor refugiate, rome și din mediul rural – prin sesiuni informative, consultații juridice, psihologice și sociale. Echipele mobile ale proiectului vor ajunge în 10 comunități, promovând accesul la servicii și informare.

În municipiul Bălți și regiunea Centru-Nord, AO „Onoarea și Dreptul Femeii Contemporane” derulează proiectul „Dimensiunea egalității de gen prin incluziunea social-economică a tinerilor și femeilor, inclusiv refugiaților din Ucraina”. Cel puțin 100 de beneficiari vor participa la sesiuni de instruire, consiliere juridică și psihologică, activități de integrare și dezvoltare personală.

În raionul Căușeni, Asociația „Centrul Juridic pentru Femei” lansează proiectul „Justiție Mobilă: Protecția Drepturilor Femeilor în comunități rurale”. Inițiativa aduce echipe mobile în opt localități pentru a oferi sesiuni de informare și consiliere juridică individuală, promovând accesul echitabil la protecție legală.

În cinci localități din raionul Ungheni, Asociația „Baștina Frăsînești” derulează proiectul „Feminitate activă & Armonie comunitară”, care combină tradiția cu implicarea civică. Femeile vor fi implicate în sesiuni de instruire, ateliere și un festival-târg local, ce va promova solidaritatea și participarea publică feminină.

În Gribova, raionul Drochia, Asociația „Centru Genius” desfășoară proiectul „Împreună împotriva violenței”, care vizează prevenirea violenței prin informare, dezvoltare personală, ateliere și evenimente publice. Proiectul se adresează în special femeilor rome și promovează toleranța zero față de violență.

Asociația „Clinica Juridică din Bălți” lansează proiectul „Puterea vine din cunoaștere: Egalitate și protecție pentru toți”, ce include ateliere educaționale, consiliere psihologică și juridică, campanii și materiale informative. Inițiativa vizează peste 1.000 de persoane din nordul țării, cu accent pe femeile refugiate.

În Mileștii Mici, raionul Ialoveni, Asociația „Impact” urmează să implementeze proiectul „Lideri cu Impact: Femei ce modelează dezvoltarea rurală”. Participantele vor beneficia de instruiri în leadership, educație financiară și advocacy, contribuind activ la dezvoltarea comunităților lor.

În comunele Greblești, Codreanca și Rădeni din raionul Strășeni, Asociația Antreprenorilor cu Dizabilități din Republica Moldova – „Abilități Europene Fără Limite” (AEFL Moldova) și Asociația Obștească „Parteneriatul Aleselor Locale pentru Sprijinul Comunitar” (PALSC Moldova) lansează proiectul „Solidaritate pentru Siguranță”, destinat prevenirii violenței asupra femeilor din grupuri vulnerabile. Sesiuni informative, instruiri pentru autorități și cercuri de solidaritate vor contribui la consolidarea încrederii și coeziunii locale.

Toate proiectele menționate se vor desfășura pe parcursul a 3–4 luni și sunt parte dintr-o inițiativă amplă destinată promovării egalității de gen și combaterii violenței bazate pe gen. Aceste activități sunt realizate sub egida Platformei pentru Egalitate de Gen, cu susținerea Gender-Centru, și beneficiază de sprijinul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), fiind finanțate de Regatul Unit al Marii Britanii.

Comentarii sunt blocate.