Piața muncii din Moldova se caracterizează prin decalaje de gen pronunțate care se reflectă negativ asupra femeilor, în majoritatea cazurilor. Drept indicatori pentru analiza acestor decalaje pot fi abordate situația prezenței femeilor şi a mamelor pe piața muncii, în comparație cu cea a bărbaților şi taților, şi ponderea femeilor și a bărbaților încadrați în realizarea responsabilităților familiale.

În ultimii ani, la nivel naţional au fost adoptate o serie de prevederi ce au avut drept scop facilitarea accesului părinţilor la piaţa muncii. Printre documentele de politici publice ajustate se enumeră (i) Legea privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestații de asigurări sociale, prin intermediul căreia, în 2018, a fost modificată formula de oferire a indemnizației pentru creșterea copilului (actualmente sunt două opţiuni disponibile la alegerea părinţilor) și (ii) Codul Educației, prin care s-a modificat vârsta de încadrare a copiilor la creșe (0-2 ani) și la grădinițe (2-6/7 ani), dar și prin care s-a decis asupra faptului că Guvernul va elabora și aproba Programul de extindere a serviciilor de creșă, până în 2020.

În pofida acestor modificări legislative, părinţii încă se confruntă cu dificultăți de a beneficia de noile amendamente, din cauza unui număr mic de instituții care ar oferi servicii de educație ante-preșcolară care să corespundă cu standardele de sănătate şi educare a copiilor.

Prin urmare, ȋn perioada noiembrie 2019 – octombrie 2020, CPD, împreună cu experții naționali Vadim Vieru, expert legal, Veronica Sirețeanu, expertă în domeniul fiscalității, Luminița Suveică, expertă în domeniul sanitar și Liliana Posțan, expertă în domeniul educațional au elaborat analiza „Cum contribuim la crearea locurilor de muncă prietenoase părinților? 4 opțiuni de servicii alternative pentru îngrijirea copilului ce pot fi oferite de angajatori”.

Analiza poate fi citită și descărcată aici.

Menționăm că, elaborarea Analizei este componentă a programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, demarat în luna mai 2018, implementat de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) împreună cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women), finanțat de Suedia. Proiectul are drept scop consolidarea capacităților Parlamentului și Guvernului în elaborarea și implementarea legilor, politicilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra venitului femeilor și angajării decente a acestora, și să recunoască, să reducă și să redistribuie munca neremunerată de îngrijire.

Scrie un comentariu