10 octombrie 2019

 

 Declarație cu privire la cazurile de defăimare și instigare la ură

împotriva candidatelor în alegeri

Prezenta declarație survine firesc ca o reacție comună a organizațiilor societății civile la mesajele în adresa candidatelor, mesaje care incită la violență, discriminare, ură și justifică abuzurile sexuale.

Cu regret, constatăm că, în contextul electoral atitudinile discriminatorii, mesajele cu carcacter violent și agresiunea verbală, psihologică se atestă tot mai frecvent în adresa candidatelor implicate în competiția electorală.

Campaniile electorale care includ tactici de denigrare și încurajează abuzul emoțional, violența fizică, sexuală, limbajul sexist sunt inadmisibile în edificarea unei societăți democratice.

Platforma pentru Egalitate de Gen și Coliția Națională ”Viața fără violență în familie” sunt îngrijorate de actul de defăimare a candidatei la primăria mun. Strășeni Casian Valentina.  În data de 8 octombrie 2019, în mun. Strășeni au fost identificate materiale poligrafice care conțin mesaje defăimătoare, instigatoare la ură și la violență sexuală. Aceste materiale poligrafice au fost distribuite în spațiul public prin lipirea pe stâlpii din centrul orașului, mai ales în spațiile unde candidata urma să organizeze întrunirile electorale.

Violența asupra femeilor în alegeri este un fenomen prezent și utilizat de către participanții/-ele procesului electoral. Conform datelor raportului de monitorizare și cartografierii cazurilor de violență împotriva femeilor în alegeri (VÎFA) și sexismului, 52 % din candidate s-au confruntat cu tratament violent în timpul alegerilor, 43% din acestea au fost supuse agresiunii, instigării la discriminare și violenței în timpul alegerilor. (Raport realizat de Platforma pentru Egalitate de Gen și Asociația Femeia pentru societate contemporană)

Femeile reprezintă cel mai afectat grup de discursul de ură, instigarea la discriminare, sexism și alte forme de intoleranță exprimate în public, fapt confirmat în Raportul Asociației Promo-LEX privind monitorizarea discursului de ură și instigării la discriminare în spațiul public și Mass-Media din RM în primul trimestru al anului 2019. Din cele 319 cazuri de discurs de ură identificate, 162 vizau femeile.

Organizațiile societății civile, susținute și de alți activiști și activiste civice, consideră că orice mesaj sau material informativ electoral care conține mesaje denigratoare, reprezintă o încălcare gravă și inadmisibilă a drepturilor omului. Acestea lezează demnitatea umană, incită la ură și discriminare, încurajează violența și limitează în mod cras și inechitabil șansele de reușită ale candidatelor.

Faptele motivate de prejudecată, în special cele utilizate în context electoral, care incită la ură și violență trebuie investigate și sancționate, însă la moment legislația RM nu conține prevederi normative suficiente în acest. Din acest motiv organizațiile semnatare consideră că Parlamentul trebuie să adopte cât mai rapid modificările legislative care vor permite sancționarea faptelor motivate de prejudecată.

Sexismul, discriminarea și violența – nu au gen, vârstă, etnie, statut social, apartenență politică. Condamnăm, așadar, orice formă de violență asupra femeilor și încurajarea acțiunilor de violență. Denunțăm public violența asupra candidatelor și condamnăm comportamentul agresorilor!

Prin urmare, solicităm următoarele:

  1. Poliția să investigheze și să identifice persoanele care au distribuit aceste afișe;
  1. Parlamentul să adopte cât mai rapid modificările legislative care vor permite sancționarea faptelor motivate de prejudecată;
  1. Solidarizarea publică cu persoanele care sunt discriminate.

Semnatari:

  1.       Platforma pentru Egalitate de Gen;
  2.       Coaliția Națională „Viața fără Violență în Familie”;

Declarație deschisă pentru subsemnare.

 

********************************************************************************************************************

Platforma pentru Egalitate de Gen reprezintă o uniune benevolă a 30 de ONG-uri şi activişti/te civici: Asociația Împotriva Violenței în Familie- Casa Mărioarei”, AO ”Femeia Modernă” (Orhei), AO ”Mildava” (Nisporeni), AO Vocea Femeilor Rome ”ROMANO ALAV”, AO ”Forul Organizațiilor de Femei din Republica Moldova”, AO ”Gender-Centru”, AO ”Institutul de Rezolvare a Conflictelor”, AO ”Promo-Lex”, AO Femeia pentru Viitor (Ungheni), AO „Onoare și Drepturile Femeii Contemporane” (Bălți) , Alina Andronache, Ana Gurău, Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova-AFAM, Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare”, Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii ”Memoria”, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Clubul  Politic al Femeilor 50/50, Diana Enachi, Galina Precup, Georgeta Carasiucenco, Grupul de Inițiative Feministe din Moldova, Marina Zarija, Nata Scobioală, Olga Nicolenco, Tatiana Kebak, AO ”Femei pentru Societatea Contemporană”, AO ”AFINA” (Bălți), Aociația pentru Drepturile Omului LEX XXI:

Coaliția Națională ”Viața fără Violență în Familie  AO ”Gender – Centru”; Asociația împotriva Violenței „Casa Mărioarei”; AO „Promo-Lex”; Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria,AO Centrul de Drept al Femeilor;  AO Centrul de Resurse pentru Tineret ”Dacia”; AO „Onoarea şi Dreptul Femeilor Contemporane”; AO Centrul Psihosocial ”Vulcănești,”; AO „ Stimul”, Ocnița; Centrul Psihosocial ”Vulcănești”.

 

Scrie un comentariu