Unul dintre rolurile Platformei pentru Egalitatea de Gen este să susțină membrii Platformei și să îi ajute contribuind cu activități de dezvoltare. Astfel, în ultimele luni, am creat câteva traininguri și webinare pentru membrii noștri, unul dintre acestea având loc pe 25 noiembrie cu subiectul: „Prevenirea arderii emoționale a activiștilor și activistelor pentru drepturile femeilor”.

127160651_495123478113755_7805653798386639906_n

Arderea emoțională este o reacţie stresantă de lungă durată, ce apare ca urmare a stresurilor de intensitate medie pe parcursul unui timp îndelungat. Aceasta este însoțită de reducerea perfomanțelor personale și profesionale, generate de implicarea exagerată și de durată în situații solicitante și fără posibilitate de ieșire imediată.

Care sunt cauzele interne ale apariției arderii emoționale:

  • Dezechilibru între viața profesională și cea personală;
  • Presiune și așteptări în realizări mai mari;
  • Responsabilități asumate, fără a primi ajutor din partea celorlalți;
  • Somn dereglat și odihnă insuficientă;
  • Prea puțin timp dedicat relaxării și socializării;
  • Lipsa unor relații apropiate, a unor persoane care să ofere suport emoțional;
  • Probleme de sănătate mentală – anumite consecințe psihologice, cu rădăcini în copilărie.

Evoluția arderii emoționale:

  • Așteptări prea mari;
  • Muncă grea, remunerare mică;
  • Efort crescut, fără rezultat;
  • Nu se vede capătul;
  • Furie față de alții;
  • Epuizare mentală și fizică;
  • Cădere spre cinism;
  • Sentimente de disperare și lipsa speranței;
  • Lipsa încrederii într-un viitor mai bun;

Cu stilul de viață pe care îl ducem, din ce în ce mai alert și mai indiferent față de nevoile personale, fiecare dintre noi riscă să ajungă la acest sindrom Burnout. Pentru a evita acest lucru, este important, în primul rând, să fim atenți la semnele care ne avertizează despre instalarea oboselii cronice, astfel încât să le putem trata din timp, prevenind astfel sindromul arderii emoționale.

Printre cele mai utilizate metode pentru a trata acest simptom se află consilierea psihologică. Acest tip de terapie cognitiv-comportamentală este cel mai util la diminuarea și eliminarea simptomelor prezente, precum și pentru a schimba modul de gândire deficitar.

Este importantă menținerea unui stil de viață sănătos. Alimentația sănătoasă, odihna suficientă, efectuarea de activități fizice în mod regulat sunt factori cu efect demonstrat de creștere a energiei, a rezistenței la stres și a performanțelor.

La locul de muncă se recomandă exprimarea nemulțumirilor și sugestiilor de schimbare într-o maniera afirmativă. Este benefică ieșirea din rutină, activitatea diversificată, căutarea de provocări. În anumite situații soluția poate fi o schimbare a locului de muncă sau a domeniului de activitate.

Timpul petrecut cu familia și prietenii și activitățile sociale au și ele un efect de „reîncărcare a bateriilor” și nu trebuie neglijate.

 

Scrie un comentariu