,Astăzi, vom învăța litera ,,S”, exclamă învățătoarea și treizeci de perechi de ochișori reacționează la anunț. Înainte de a scrie, numesc cuvinte care încep cu sunetul ,,S”: ,,sunt”, ,,soare”, ,,stele”, ,,săritură”, ,,sac”, ,,sacou”, ,,suvenir”, ,,sat”, ,,secundă”, ,,succes”, ,,speranță” – se aud voci în clasă. „Și stereotip!”, pronunță triumfător, ca la o descoperire, Gabriela. Am auzit-o pe mama zicând, când tata refuză să-și spele singur ciorapii!” Învățătoarea trece peste și lasă un mare semn de întrebare, un vast spațiu de interpretare, undeva între ,,sunt” și ,,speranță”… Noi răspundem.

Stereotipurile de gen sunt idei preconcepute potrivit cărora femeile și bărbații au caracteristici și roluri determinate și limitate în funcție de gen. Sunt atât cauza, cât și consecința unor atitudini, valori, norme și prejudecăți adânc înrădăcinate împotriva femeilor. (Institutul European pentru Egalitate de Gen)

Nisipiera: ,,Dacă te trage de cosițe – te place!”

Asteria și Marius mototolesc nisipul alături de alți câțiva pici, deja ,,aproape” independenți, în nisipiera din curtea blocului. Schimb de jucării, reguli pronunțate cu dislalii încă drăguțe specifice vârstei și, brusc, băiatul începe s-o tragă de cosițe, căci face ce vrea ea și nu ce vrea el. În preajmă, e mama, omul de încredere, spre care fetița fuge plângând pentru a primi halucinantul răspuns de liniștire: ,,Lasă, Asteria, te trage mereu de cosițe pentru că-i placi!”…

Ana Antonciuc, psihologă școlară: ,,Acest caz, la fel ca altele asemănătoare, de la cosițe la lovitul cu lopățica sau, mai târziu, ridicatul fustiței, îmbrâncitul, sunt comportamente de netolerat. Un mic început, în care, prin forță, violență, băiatul își dovedește prioritatea, supremația și dominația. Dar cel mai groaznic e atunci când adulții recunosc aceasta drept normă, cu riscul creării unui lanț, unui cerc vicios în care alte generații vor reacționa la fel. Toți trebuie învățați cum se manifestă, de fapt, afecțiunea.”

Adjective: ,,Fetele-s mai puțin inteligente”

La ora de limbă străină, elevii nu-s chiar atât de cuminți ca la celelalte lecții. Aici, se încurajează în mod deosebit conversația. Azi, e despre adjective, grade de comparație, fără a uita de masculin și feminin.

,,Les fillettes sont moins fortes et moins intelligentes.” (Fetele-s mai puțin puternice și mai puțin inteligente – n.r.) se pronunță o propoziție ideală gramatical, doar gramatical, la care ceilalți băieți din sala de clasă adaugă ,,argumente”, care mai de care: un bărbat a zburat primul în cosmos, un bărbat a inventat jocul de șah, un bărbat a descoperit teoria relativității ș.a. și „unde mai pui, că ele plâng repede”. Ei așa au auzit acasă sau de la colegi mai mari, că fetele din clasă nu-s tocmai plâgăcioase.

sd

Fetele ar adresa întrebări: Cine a descoperit uraniul? Dar Wi Fi-ul, GPS-ul și Bluetooth-ul? Cine a descoperit principiile de mecanică care au stat la baza teoriei relativității? Cine a proiectat primul computer? Dar vesta antiglonț, scara de incendiu, ștergătoarele de parbriz, încălzirea centrală pe gaze?, etc. Și mai ales: ,,De când ni s-a permis să dovedim contrariul?” ,,Când li s-a oferit fetelor acces la studii superioare?” Ar întreba, dar nu cunosc, pentru că de-abia azi află oficial că IQ înalt e și despre ele. Au noroc de profesoară.

Potrivit majorității studiilor efectuate, există mai multe teorii în conformitate cu care nu este atestată nicio diferență între inteligența feminină și masculină. Savanții consideră că inteligența depinde în mare măsură de factori genetici, de educație, de locație și de mediul înconjurător.

Surcica: ,,Tu știi povestea lui mă-sa?”

Evelina și Alex au traversat zilele astea hotarul dintre priviri duioase către plimbat de mână pe alei. Înaltă, blondă, rezervată, bună elevă, pare a ascunde un mister, pe care nu-l împarte cu toți, de parcă e ceva ce-ar vrea să depășească.

Semnul de întrebare paște relația celor doi, de când marele binevoitor, prietenul lui Alex, Ion, adresează o întrebare aproape retorică: ,,Alex, tu pe mă-sa ai văzut-o? Aproape că nu se trezește. A bătut-o bărbatu-său până a împins-o către pahar. Ce-a văzut ea acasă?” Și Alex coboară îndoiala din urechi în inimă, deși a văzut-o pe ea, pe Evelina, nu pe mă-sa, la petreceri cu multă băutură disponibilă de care nu s-a atins, la excursii în natură unde nu-i puteai reproșa vreo impertinență, vreo indecență, la … la școală din clasa I până acum, cu cele mai curate caiete și cele mai inspirate eseuri despre corectitudine, atașament, devotament…

Gri: ,,Dacă femeile zic ,,nu”, înseamnă ,,nu știu”.
Dacă zic ,,nu știu”, înseamnă ,,da”.

Zona gri Consimțământul este simplu: da este da, nu este nu. Dar ceea ce numim ,,zona gri” sunt toate presiunile, ezitările și zonele gri care pot înconjura o persoană și pot estompa ,,validitatea” consimțământului acesteia.

Cristina și Valentin locuiesc în scara aceluiași bloc locativ. De câteva luni, sunt iubiți, în măsura în care pot fi doi adolescenți cu o diferență semnificativă de vârstă. Și tot de atunci, propunerea de a petrece timpul în apartament la el nu a dispărut o clipă de pe radare. Au mers. Ce e rău în a vedea un film împreună, chiar dacă părinții nu-s acasă?

La vreo trei zile, când și-a revenit puțin din șoc, Cristina-i povestea prietenei sale despre prima sa experiență sexuală, în care nici n-a înțeles ce s-a întâmplat, dar i-a părut strașnic, murdar și cumva fără soluții.

,,N-am zis ,,da”. Ziceam că poate, într-o zi, că va fi un timp, o vârstă, o pregătire, dar ceva, un soi de încredere oarbă și o moleșeală, m-au făcut să nu mă opun chiar categoric. Deci, nu m-a violat, nu-i așa? Dar nu pot să-l văd în ochi!”

Poziția doi: Limita forțelor tale este în umbra lui sau
Doar în spatele fiecărui bărbat de succes…

Pentru Nicoleta, facultatea este nu doar o treaptă, ci un vis, o cale de afirmare. Urările de bine ale familiei, se completează cu îndrumări. ,,Să te comporți mereu ca o soție de președinte!” este regula cu care e petrecută de tata la ,,armata” cu cărți.

Deci, nu ca o președintă, doar ca o soție de președinte?

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova: ,,Femeile, la fel ca și bărbații, au dreptul de a-și decide viitorul. Șansa de a fi pe un picior egal cu bărbații este șansa fiecăreia, drept de autodezvoltare combinat cu posibilitatea de a contribui la dezvoltarea societății. Azi, mai mult decât oricând, fetele și femeile pot fi ceea ce-și doresc: antreprenoare, artiste, familiste, șefe de stat.

Vreau ca fiecare fetiță, fiecare femeie din țara noastră să știe: ea poate să devină orice-și dorește, doar dacă muncește cu determinare, are curaj și nu uită de puterea ei.

Pe măsură ce națiunea noastră crește și se maturizează, sper să plantăm semințe de încredere în sine, autosuficiență și viziune fetelor și băieților noștri. Să ajutăm femeile și bărbații să construiască o societate mai corectă, mai puternică și mai armonioasă, care prețuiește talentul, competența și diversitatea.”

Colacul: Între ,,Femeia trebuie să se supună” și
,,Căsătoria e teren de luptă”

ssddLa nunta pe care au jucat-o cu fast Raisa și Vladimir, s-au adunat mulți prieteni, toți tineri, băieți care știu a se veseli. Și ce fel de veselie și nuntă fără tradiții? Chiuială, măi! Mai puțină însă când se rupe colacul ornat extraordinar de frumos. Ce-o fi asta? Ce tradiție tâmpită?  De când se trage? – întreb pentru un prieten. Apropo de ,,trage”: apucă mirele și mireasa amândoi odată colacul, trag, Raia rămâne cu o parte mai mare în mână și cu o față perplexă, imagine dublată de nedumerirea totală a mirelui și gurile căscate ale nuntașilor…

,,Ap, căsnicia-i parteneriat sau concurență?” –  îmi vine să scriu pe bancnotele pe care le pun cadou în plic sau direct, la microfonul moderatoarei, în urechile tuturor marilor organizatori de nunță: ,,Alt joc nu-și are loc în imaginația noastră?”

Concomitent, aș țipa despre cât de mare-i soacra ,,mare” și cât de mică-i soacra ,,mică”, câte șaluri merită rudele mirelui și nu cele ale miresei, de ce ele sunt la închinat ,,piatra din casă”, măgulind cu bir partea care neapărat râvnește la o bucată mai mare de colac?

Apartenență: Dacă nu vrea numele lui de familie, ceva nu-i curat.

Un sincer ,,Da!”, pregătiri, cununie, ceremonie și Oficiul Stare Civilă
– După căsătorie, aș vrea să port numele meu de familie, zice Mirela.
– Asta cum? De când?, mai mult decât nemulțumit și contrariat întreabă Vitalie.
– E mai scurt și rezonează cu prenumele, deci, memorabil, ceea ce contează pentru profesia mea, tata nu are băieți și-i asigur și eu o oarecare continuitate a numelui, diplomele universitare sunt toate pe numele meu…
– Adică cum? Copiii vor fi tot cu numele tău?

Zinaida Motelica, șefă Serviciu Stare Civilă: ,,Tradițional, în Republica Moldova, femeile iau numele de familie al soților. Cât despre legislația în vigoare, este imperativ să menționăm că articolele din Codul Familiei nu stipulează aceste prevederi ca obligatorii. În articolul 17 al Codului Familiei este scris clar că în urma căsătoriei, fiecare dintre soți poate să ia numele celuilalt, să și-l păstreze pe al său sau să le conexeze, decizie care se ia în familie. La fel se procedează și în cazul copiilor (art.55-56): dacă părinții au nume diferite, la înregistrarea nașterii copilului, ei decid, prin consimțământ, care nume îl va purta copilul. Din practica mea, am observat că femeile își păstrează numele îndeosebi în cazul când sunt deja documentate la aspecte importante cum ar fi cetățenie străină, viză de reședință, proprietăți, etc.”

„Sau eu sau prietena!”: Femeile într-o relație nu mai au nici timp pentru ele, nici dreptul la prietene.

De când sunt împreună, Patricia și Marin mai discută din când în când niște reguli, cel mai frecvent elaborate de Marin. Mai nou, una dintre condițiile de bază pusă de el la temelia relației este ca ea să nu mai comunice cu prietena ei, de care o leagă o relație încă din clasele primare.

Sergiu Toma, psiholog, Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale : ,,Dacă iubesc pe cineva, îl iubesc cu bune, cu rele … și cu prieteni!” Cam așa ar suna cel mai succint comentariu al situației, fără a intra în prea multe detalii. În plus, orice condiționare, fără discuție prealabilă, negociere, consimțământ, aduce a amenințare, sună îngrijorător. Chiar dacă nu am cataloga-o drept violență, deși pare a fi un element de violență psihologică, este o constrângere și impunerea propriei voințe. Din practică, pot afirma că, de obicei, partenerii, care inițial impun așa tip de condiții, sunt dominați de frica de a fi părăsiți.”

Rufele neînsurate: Treburile casnice sunt doar
responsabilitatea femeilor

Doi ani de prietenie, propunere de căsătorie, o cununie cu tril de păsări, o nuntă cu foarte mulți oaspeți și Mădălina cu Vitalie sunt pereche oficial. Apartamentul încă în chirie nu are balcon și toți de la etajul I întind rufele în curtea blocului. A înșirat cât a înșirat Mădălina, dar au venit lunile reci, este deja însărcinată și-i pune în ușă lui Vitalie ligheanul, sugerându-i pe care funii se usucă mai repede.
– Altceva nu ți-a trecut prin cap? Cum, eu să întind rufele? Să râdă toți vecinii de mine? Dar eu pentru ce m-am însurat, ca să-mi întind singur rufele?

Nina Lozinschi, formatoare în domeniul egalității de gen: ,,Stereotipurile ce vizează treburile casnice sunt legate preponderent de rolurile atribuite femeilor și bărbaților. În cazul citat, investigând doar din cele relatate, putem presupune că bărbatul vine cu concepția că lucrurile menajere sunt doar pentru femei, iar așteptările lor de la o coabitare fericită sunt cumva diferite. Și chiar femeia s-a adresat după ajutor într-un târziu, când a devenit mai grea ocupația respectivă.

 În asemenea cazuri, trebuie să ținem cont și de presiunea pe care o exercită mediul asupra bărbaților. De obicei, bărbații care, exprimându-ne simbolic, întind rufe, sunt blamați de ceilalți, ținuți de proștii blocului/satului. Cazul îl evaluez drept unul la moment de prevenție. Este loc pentru o discuție amiabilă în care s-ar reevalua concepte și concepții. Or, fericirea partenerului este fericirea mea și căsătoria nu-i o asigurare CASCO, unde poți fi sigur ce însărcinări îți revin mâine. Se acționează după situație.”

Maternitate fără flori: Cine știe a desena băieți?

La ei în sat, la fel ca-n multe altele, când ,,faci” un băiat, te felicită toți, până și cei străini. Uitasem, satul nu e în India, e-n Moldova. De aceea, nici flori și nici vizite la geamul Maternității Silvia nu a avut, căci nu-i faci decât fete lui Ion și aștepți lăudată! Măcar desenează-i, da să fie ,,marfă bună” – băieți, care să-i poarte numele, să meargă cu el la pescuit, să știe a vorbi despre mașini, să aducă bani cât mai devreme!

Anatolii Cebotari, tată a 5 fete: ,,Aveam deja două fete când am aflat că soția este însărcinată cu tripleți și toate fete, am crezut că o să crap de bucurie, plângeam în coridorul de lângă cabinetul de USG. Măi, nu că n-am vrut băieți, Doamne ferește! Vorba e că am vrut copii sănătoși, dar dacă asta încă și-s cinci flori, voi nu aveți cu cine mă compara la bogăție!”

Conferențiar universitar, dl Igor Cemîrtan, doctor în științe biologice, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițeanu”: ,,Omul are 46 de cromozomi, dintre care 44 sunt autozomi și 2 heterozomi sau cromozomi sexuali. La femei, ambii autozomi sunt X, care generează nașterea de fetițe, iar la bărbați unul este X și unul Y, care generează nașterea de băieței. Deci, sexul viitorului copil depinde de faptul care dintre spermatozoizii bărbatului vor fecunda ovulul feminin.”

Rodica Pleșca, profesoară de biologie, grad didactic I: ,,Toate cercetările în genetică, transpuse în module simplificate în manualele școlare, ne asigură că în cea mai mare măsură sexul viitorului copil depinde de tată. Se studiază un pic despre aceasta în clasa IX, dar cu detalii semnificative la Modulul ,,Genetica”, în clasa XII. Cândva, în școala sovietică și puțin după aceasta, mulți profesori săreau peste subiecte precum ereditatea, genetica, reproducerea. Sper că tânăra generație nu va face concluzii și declarații aberante ca cea evocată.

,,Șef – mai înțeleg, dar ,,șefă”…
Studiu de caz fără nume, că-s mai multe

„Transmit fișa de atestare a cadrului didactic pentru conferirea gradui didactic, pe care e semnat: „profesoară de …” și o primeschefd înapoi cu observația de a corecta, căci toți au scris ,,profesor” și nu-s eu marea revoluționară.”

 „Când o femeie deține o funcție publică, este menționat și pe ușa cabinetului și pe documente oficiale, cuvântul ,,director”/,,șef”/,,manager”, etc. Adică, de la intrare, adu-ți aminte că ocupi un loc destinat bărbaților.”

„Când am zis că-s medică, oaspeții de la o petrecere râdeau atât de tare, încât chiar mă gândeam că au nevoie de ajutorul vreunei medice.”

În Republica Moldova, ocupațiile și profesiile vor fi utilizate și la feminin. Feminizarea funcțiilor a devenit oficială prin aprobarea de către Cabinetul de Miniștri, la 30 octombrie 2021, a noii structuri a Clasificatorului ocupațiilor din Republica Moldova.

Maimuțele la volan: ,,Șoferi, da, dar șoferițele astea!…”

Nenea Jenea este un taxist cu experiență, nu destulă pentru a fi observat că atenția la volan nu-i motivată de gen. Deci, îngână un refren înjositor pe care-l cunosc mulți bărbați ai neamului: ,,Femeile la volan sunt ca niște maimuțe cu o mină disponibilă.”

Pavel Apostol, șef Secție Analiza și Evidența Accidente Rutiere, Inspectoratul Național de Securitate Publică: ,,Pe parcursul anului 2019, s-au produs în total 2256 accidente rutiere, dintre care 200 cu implicarea conducătorilor auto de gen feminin. Datele statistice pentru 2020 reprezintă aproximativ același raport, bazat pe apartenența de sex: total – 1787 accidente, cu implicare șofere – 187.”

Pentru eliminarea oricăror interpretări, precizăm că, potrivit Registrului de stat al conducătorilor de vehicule, la data de 31.12.2019, permis de conducere dețineau 202063 de femei și 650101 de bărbați, iar la data de 31.12.2020, permise valabile de conducere dețineau 226164 de femei și 696206 de bărbați.

Ce-o să zică satul? Face gura lumii cât o viață de om?

Lora este bătută cu înverșunare din primele săptămâni de după căsătorie. Anton zice că știe cum să o educe, atunci când trage, apoi zice că nu i-a tras, după ce o lovește și, mai ales, a doua zi. Tânăra fuge acasă, de unde părinții ei, profesori și oameni gospodari, o alungă înapoi, căci ceea ce-o să zică satul face cât o viață de om!… Și-apoi, o asigură ei, el o să se corecteze. Au dreptate. El se corectează. Până data viitoare. Apar copiii și Lora rabdă deja de dragul lor, apoi nepoții și pe aceștia la sigur nu vrea să-i facă de râs. Arată mult peste vârsta ei, are dureri de cap și picioare, iar bătrânețile nu au șters din dorința lui aprigă de a o băga sub masă, de fiece dată când i se năzare că ea este cauza nereușitelor lui.

Una nu știm: ce-a zis, totuși, satul până la urmă?

Marele provocatoare: ,,I-ai spus tu lui ceva, că nu degeaba!…”

 Cazul Argentinei și al lui Vladimir se încadrează, în concepția noastră, undeva între victimblaming, demn de exemplificare pentru dicționarele de termeni în domeniul violenței, și sindromul Stockholm (varianta ,,prizonieră în propria gospodărie”).

Agresată de repetate ori, niciodată nu depunea o cerere la poliție, până în ziua în care apelul la 112 a fost efectuat de niște tineri peste care a dat în toiul nopții, fugind din ogradă – goală, plină de sânge, cu un ochi scos. Expertiză medico-legală, proces și sentința: 6 ani pentru agresor.

Iar între toate acestea, întrebările de genul ,,I-ai spus tu lui ceva, că nu degeaba…” nu au încetat. Au fost adresate de medicul de familie în cadrul ședinței Echipei Multidisciplinare din cadrul primăriei, dar mai ales de (de aici încolo, să citească doar cei cu inima tare), mai ales de cele două fiice, soții și ele, mame de fete deja, care au asistat toată copilăria la bătăi, poate nu chiar ca cea din urmă, dar regulate, și care o asigură că nu-i tatăl lor cel mai rău, că ea trebuie să rabde, că a vorbit ceva nelalocul ei, că e femeie și trebuie să se gândească la gospodărie, totuși, el era gospodar, aducea la casă și fă acum ce vreai, dar tata să nu șadă închis.

Cârja: ,,Se va corecta, căci doar cei tineri pot fi agresori,
îs mai înflăcărați.”

Anul 2020. Comunitatea din satul Ilenuța, raionul Fălești este șocată de cazul de omor din familia O. Soțul de 76 de ani și-a omorât soția, lovind-o de mai multe ori în cap cu bastonul de care se sprijinea el pentru a merge. Din ceea ce ne spun sătenii și primarul Oleg Pîcaleu, certurile în familie s-au intensificat atunci când fiica murise de cancer, fără ca să le spună apropiaților ce diagnostic are și Gheorghe O. îi încrimina soției că nu a știut, ca o mamă de treabă, ce este cu fiica ei.

Victimblaming sau blamarea victimei (colocvial ,,dat vina pe victimă”) apare atunci când victima unei infracțiuni este considerată în întregime sau parțial responsabilă pentru trauma pe care a suferit-o, incluzând și minimizarea prejudiciilor care i-au fost aduse.

Anterior, ieșea pe străzi și le spunea mai tuturor trecătorilor că o să o omoare, dar nimeni nu a luat în serios, considerând că-i prea bătrân, prea fără puteri…

Puținii urmași, nepoții lor, au văzut-o pe bunica lor harnică, sub un strat de lut, țărână și nisip.

Între nisipul din nisipieră și cel de la urmă, sunt vieți, deci șanse, ocazii, căi de soluționare, oportunități, posibilități și… o lecție de învățat, de aplicat.

– Copii, care alte cuvinte cu litera ,,S” cunoașteți?

– SPERANȚĂ!
– SALVARE!
– SCĂRI!
– SOCIETATE!
– SUCCES!

P.S.: Drept coloană sonoră a filmului de groază ce ar putea fi creat în baza articolului, propun piesa ucraineană Мовчати: „Hai să tăcem până când o să fie necesar să strigăm.”

Noi am ales să vorbim.

Autoare: Mariana IONEL
Articol publicat inițial în Ziarul de Fălești.

*Numele tuturor protagoniștilor au fost înlocuite cu pseudonime în vederea respectării drepturilor lor.
Sursa foto: playtech.ro; Facebook Egal Sport; Pinterest.com

Scrie un comentariu