Deși 8 Martie ar trebui să fie o zi dedicată egalității de gen și drepturilor femeilor, în Republica Moldova, această sărbătoare încă mai este percepută de mulți mai ales ca Ziua Mamei, un prilej de a celebra și felicita mamele. Cu toate acestea, multe femei-mame se confruntă cu numeroase obstacole, iar printre cele mai afectate se numără femeile cu dizabilități.
În pofida faptului că în societatea moldovenească, rolul principal al femeii este adesea asociat cu maternitatea și îngrijirea familiei, femeile cu dizabilități încă se confruntă cu prejudecăți care le limitează dreptul de a avea o familie. Adesea, acestea sunt percepute ca fiind asexuale, incapabile de a avea relații romantice sau de a îngriji un copil. Cu toate acestea, numeroase femei cu dizabilități au demonstrat că aceste stereotipuri sunt complet eronate.
În ajun de 8 Martie, am stat de vorbă cu opt femei cu dizabilități, care ne-au povestit cum e să fii o mamă cu dizabilități.
Victoria, Chișinău, mamă de băiat:
”Experiența mea cu sarcina și nașterea a fost una frumoasă, nu am întâmpinat impedimente. Mai degrabă, m-am confruntat cu anumite stereotipuri din partea oamenilor, cum ar fi întrebări de genul: „Nu îți este frică că dizabilitatea ta s-ar putea transmite copilului?” Le explicam mereu că acest lucru nu se transmite. De asemenea, o altă reacție exageră era că: „Vai, ce curajoasă ești că ai avut puterea să naști! Sunt femei sănătoase care nu nasc…” Mi se pare o aberație. Am o dizabilitate, dar asta nu înseamnă că nu sunt sănătoasă. În plus, nu putem generaliza motivele pentru care alte femei aleg să nu rămână însărcinate, fără să știm ce se află în spatele deciziilor lor.
Cred că provocarea mea este să-i explic și să normalizez aceste lucruri pentru copilul meu. Să-i spun că piciorul meu este mai scurt, nu pentru că „m-am purtat urât”, așa cum mi se spunea mie în copilărie. Să-i spun că persoanele cu dizabilități sunt oameni ccu aceleași nevoi și dorințe, și că, dacă va întâlni un copil cu dizabilități, nu trebuie să-l ignore, ci, dimpotrivă, ar putea deveni prieteni buni.
Eu aș vrea să-I transmit fiecărei femei că ar trebui să se asculte pe sine, să nu facă copii pentru lumea din jur, de teamă că „va vorbi lumea”, sau din dorința de a demonstra ceva.”
Mariana, Ceadâr-Lunga, mamă de băiat și fată:
”Întotdeauna am tratat cu seriozitate problemele importante, iar maternitatea a fost una dintre ele. Pentru mine era esențial să știu totul despre diagnosticul meu și dacă acesta s-ar putea transmite ereditar. De aceea, am făcut un set complet de investigații medicale, acordând o atenție deosebită geneticii.
Când un copil se naște, el depinde în totalitate de tine. Dar cum să-l ții în brațe, dacă mâinile tale sunt ocupate, pentru că ele îți permit să te deplasezi? Am găsit o soluție – înfășuram copilul într-o pătură, pe care o țineam cu dinții, iar cu mâinile învârteam roțile scaunului rulant. O altă provocare este mediul înconjurător, care nu este adaptat pentru mamele cu dizabilități. În primii ani de viață ai copilului, trebuia să-l duc regulat la policlinică – la consultații, vaccinări, controale medicale. Din fericire, am avut un soț iubitor și grijuliu, care m-a sprijinit la fiecare pas. Dar cum poate o mamă în scaun rulant să ajungă cu copilul la spital sau la locul de joacă, dacă nici transportul public, nici taxiurile nu sunt adaptate? Copiii își doresc ca mama să fie alături de ei, să-i împingă pe leagăn, să se joace în nisip sau să se plimbe prin parc. Însă, de multe ori, mediul pur și simplu le refuză această posibilitate, iar asta doare.
Pe măsură ce copilul crește, apar alte provocări. Vine un moment în care el începe să conștientizeze că mama lui „nu este ca toți ceilalți”. Se confruntă cu întrebările colegilor, cu priviri străine, cu lipsa de înțelegere. În astfel de momente, nu trebuie doar să fii mamă, ci și un mentor puternic, care să-l ajute să fie mândru de familia sa, nu să se rușineze de ea.
Ce aș vrea să le spun femeilor cu dizabilități care visează să devină mame? Dacă îți dorești să fii mamă, trebuie să știi că deja ești o eroină. Acest drum nu este ușor, dar este posibil. Fiecare femeie are dreptul la maternitate, iar dacă inima ta este plină de acest vis, să știi că vei reuși. Însă este esențial să fii pregătită – fizic, emoțional și financiar.”
Victoria, Chișinău, mamă de fată:
„Fiind o femeie cu dizabilitate locomotorie, nu am încetat niciodată să visez la ideea de a deveni mamă. Așa cum știm, sarcina este un proces complex, care necesită multe resurse și sacrificii, mai ales pentru o femeie cu nevoi speciale. Am fost mereu conștientă că, în cazul meu, va fi mai dificil.
Da, ca femeie cu dizabilități, înainte de sarcină mi-aș fi dorit să știu că va fi mai greu decât îmi imaginam, dar nu imposibil. Că, uneori, oamenii mă vor privi surprinși, dar și cu multă admirație pentru puterea și curajul meu. M-a bucurat enorm atitudinea medicilor, care m-au tratat cu egalitate, la fel ca pe orice altă femeie fără dizabilități, și m-au îndrumat acolo unde a fost nevoie.
Personal, îmi era foarte teamă de cum îmi voi ține fetița în brațe, eu, care mă deplasez doar cu ajutorul bastoanelor și al premergătorului. Cum îi voi schimba scutecele? Cum o voi hrăni? Ce voi face atunci când vom fi doar eu și ea? Pot spune că, pentru o mamă cu dizabilități, ajutorul și susținerea părinților, precum și a întregii familii, sunt de neprețuit. Fără sprijinul lor, nu aș fi reușit.
Tocmai din acest motiv, vreau să îndrum fiecare femeie cu nevoi speciale care își dorește un copil să se asigure, înainte de a face acest pas, că va avea sprijin constant, că va exista mereu cineva care să o îndrume și să o ajute. Și chiar dacă, la început, multe lucruri nu vor ieși așa cum trebuie, chiar dacă te vei simți copleșită și te vei întreba dacă ești o mamă bună, ține minte: fiecare dificultate este trecătoare, iar din greșeli învățăm.”
Xenia, Chișinău, mamă de fată:
„Fiind o femeie cu dizabilități care a decis să devină mamă, am conștientizat încă de la primul control medical că sunt singură pe drumul pe care l-am ales, purtând în spate reproșuri și priviri critice: „Mai vrei să naști încă unul cu aceleași probleme…”
Mi-ar fi fost mult mai ușor să parcurg sarcina în liniște, cu bucurie și încredere, dacă aș fi avut acces la informații corecte și sprijin real din partea medicilor. În loc de susținere emoțională și decizii bazate pe fapte, am fost supusă unor multiple investigații impuse, inclusiv amniocenteza de două ori, doar din cauza unor prejudecăți. A trebuit să caut singură informații despre regimul alimentar, rutina zilnică, suplimentele nutritive necesare în timpul sarcinii și despre pregătirea pentru naștere. La fiecare control medical primeam doar recomandări seci, de genul: „Să nu consumi alcool, că mai știi ce faceți voi acolo…”
În schimb, în timpul nașterii și în primele zile după, am avut parte de o atitudine foarte prietenoasă și susținătoare. A devenit evident că totul depinde de faptul dacă specialistul care te monitorizează te tratează ca pe un om, fără să se lase influențat de stereotipuri și prejudecăți. Frica insuflată în timpul sarcinii – că neapărat copilul meu va avea dizabilități – m-a stresat atât de tare, încât visam doar ochi în diferite forme și culori. Iar când fetița mea s-a născut, în loc să mă bucur de momentele frumoase alături de cei dragi, am început să alerg dintr-un cabinet medical în altul, făcând investigații și controale.
Astăzi, am o fetiță fără dizabilități de vedere, care ne umple viața de bucurie cu fiecare realizare. Nu-mi pot imagina viața fără acest omuleț minunat!
Cred că foarte puține fete și femei cu dizabilități își cunosc drepturile, inclusiv cele sexual-reproductive. Ele sunt cele care ar trebui să aleagă, în mod informat, când și cum să își exercite aceste drepturi, beneficiind de documentare corectă și de sprijin profesionist din partea personalului medical. Este absolut normal să fii mamă cu dizabilități! Dizabilitatea este doar un aspect al diversității umane și nu ne definește.
Mariana, Chișinău, mamă de fată:
„Când am aflat că voi deveni mamă, am simțit o bucurie imensă, dar și o teamă, o serie de întrebări care mi-au trecut prin minte. Cum mă voi descurca în acest rol? Ce ajustări va trebui să fac?
Mi-ar fi plăcut ca acum nouă ani să fi avut mai multe informații despre drepturile mele, despre accesibilitatea serviciilor medicale și despre sprijinul pe care îl pot primi. Uneori, cadrele medicale nu sunt suficient de bine pregătite pentru a înțelege nevoile unei viitoare mame cu dizabilități, ceea ce poate face experiența sarcinii și a nașterii mai dificilă decât ar trebui să fie.
De multe ori, oamenii privesc cu scepticism o mamă cu dizabilități, punând sub semnul întrebării capacitatea ei de a avea grijă de un copil.
Una dintre provocările cu care mă confrunt acum este lipsa infrastructurii accesibile în locurile dedicate copiilor – locuri de joacă, școli, centre de creație. De asemenea, lipsa unor servicii de sprijin pentru părinții cu dizabilități poate face unele activități mult mai dificile. Cu toate acestea, împreună cu soțul meu, găsim mereu modalități de a ne adapta, de a cere ajutor atunci când este nevoie și de a fi prezenți în viața copilului nostru, așa cum orice părinte își dorește.
Dacă visezi să devii mamă, nu lăsa dizabilitatea să te oprească. Vei avea propriul tău mod de a face lucrurile – poate diferit de al altor mame, dar la fel de valoros. Caută sprijin, informează-te și ai încredere în tine.”
Olga, Chișinău, mamă a două fete și bunică:
„Am 57 de ani și trăiesc cu paralizie cerebrală. În tinerețe mergeam cu cârje, iar acum folosesc un scaun rulant. Cu toate acestea, m-am căsătorit, am adus pe lume două fiice minunate și acum mă bucur de nepoți.
Când am decis să devin mamă, aveam multe temeri, în special legate de riscul ca boala mea să fie moștenită. După ce am aflat că acest lucru nu era posibil, m-am concentrat pe cum îmi va influența dizabilitatea sarcina și nașterea. Medicii aveau opinii diferite – unii recomandau tratamente și cezariană, în timp ce ginecologul meu era sigur că voi reuși și prin naștere naturală. Am combinat sfaturile: mi-am ajustat stilul de viață, dar am optat pentru cezariană. Totuși, a doua fiică am născut-o natural.
Un aspect dificil, despre care nu fusesem pregătită, a fost depresia postnatală. Nimeni nu mi-a vorbit despre asta, deși e important ca atât mama, cât și familia ei să fie conștienți de această posibilă provocare. De asemenea, adaptarea locuinței pentru îngrijirea unui nou-născut ar fi fost mai ușoară dacă aș fi avut informațiile necesare dinainte.
M-am confruntat și cu lipsa accesibilității în spațiile publice – de la locuri de joacă la magazine. Societatea rareori ia în calcul nevoile mamelor cu dizabilități, iar acest lucru poate fi frustrant și dureros.
Ce aș vrea să transmit altor femei cu dizabilități care visează la maternitate? Este absolut normal să vrei să fii mamă. Nu ești singură, iar dorința ta este valoroasă. Am doar câteva sfaturi pentru femeile cu dizabilități care își doresc să devină mame:
- Informează-te: Pune întrebări medicilor și altor mame, cunoașterea îți va da încredere.
- Planifică: Gândește din timp adaptarea locuinței și organizarea spațiului pentru copil.
- Caută sprijin: Conectează-te cu alte mame cu dizabilități, experiențele lor pot fi de mare ajutor.
- Ascultă-ți inima: Nu lăsa limitele fizice să-ți definească viața.
- Ai grijă de tine: Orice mamă se confruntă cu provocări, indiferent de dizabilitate. Permite-ți să simți și să trăiești fiecare emoție.”
Emma, Edineț, mamă de fată:
„La prima vedere, unii ar putea spune că o persoană cu dizabilitate nu ar trebui să fie și părinte, considerând că este periculos, ineficient, incorect sau nesănătos. Însă realitatea și numeroasele exemple din jurul nostru arată o cu totul altă perspectivă.
Și eu sunt o femeie cu dizabilitate care a ales, în mod conștient, să devină mamă. Îmi doream acest lucru, eram plină de entuziasm și simțeam o dorință profundă de a oferi tot ce am mai bun – iubire, cunoștințe, emoții și sentimente – fără a aștepta nimic în schimb. Cred că această decizie a fost una corectă. Drumul meu a fost susținut de oameni buni – de la familia mea până la medici, prieteni și cunoscuți.
De-a lungul timpului, am auzit multe povești, prejudecăți și temeri venite din partea societății, dar și de la alte femei cu dizabilități care se temeau să devină mame. Unele dintre aceste istorii erau marcate de dificultăți, însă experiența mea este una frumoasă și fericită. Sunt profund recunoscătoare că am făcut acest pas. Desigur, au existat provocări și temeri, dar nașterea copilului și rolul meu de mamă au devenit surse de împlinire și bucurie.
Vreau să le îndemn pe femeile care încă nu au luat o decizie din cauza dizabilității lor: haideți să fim împreună, să ne susținem reciproc și să avem curajul de a face acest pas. Maternitatea este o alegere a sufletului și merită trăită.”
Irina, Chișinău, mamă de băiat:
„Maternitatea este cea mai mare iluzie a controlului. Crezi că știi cum va fi, crezi că vei crește un copil „după chipul și asemănarea ta”. Dar adevărul este că nu crești o copie. Crești un OM nou, cu sufletul lui, cu trăirile lui, cu drumul lui unic în viață. Și cea mai mare provocare nu este să-l înveți TU cine să fie, ci să-l descoperi și să-l ajuți să-și găsească propria identitate.
Aș fi vrut să știu că dragostea pentru copilul meu va veni la pachet cu o vulnerabilitate uriașă. Că voi simți o grijă permanentă, pe care nicio carte de parenting nu o poate explica suficient de bine. Și cel mai important, aș fi vrut să înțeleg că independența mea financiară, echilibrul meu emoțional și capacitatea mea de a mă dezvolta contează la fel de mult pentru el, pe cât contează pentru mine. Copiii nu cresc doar din iubire, ci și din exemplul pe care îl primesc. Aș fi vrut să știu că nu e nevoie să aleg între a fi o mamă bună și a fi o femeie împlinită. Pot să fiu ambele. Și trebuie să fiu ambele.
Ce le-aș spune femeilor cu dizabilități care își doresc să devină mame? Să nu se lase intimidate de „experții” din jur. De cei care le vor spune că „va fi prea greu”, că „nu e momentul”, că „poate ar trebui să se mai gândească”. Dar să ia în considerare și faptul că maternitatea nu este doar despre dreptul de a avea un copil. Este și despre responsabilitatea de a-i oferi o viață stabilă, despre a gândi strategic cum îți organizezi resursele, timpul și energia.
Cea mai mare greșeală pe care o poate face o viitoare mamă – cu dizabilitate sau fără – este să creadă că poate face TOTUL singură. Nu, nu poate. Și nici nu trebuie. Construiește-ți din timp un sistem de suport: familie, prieteni, profesioniști, oameni pe care te poți baza. Gândește-ți viața pe termen lung: ai nevoie de stabilitate financiară, de autonomie, de spații de respiro pentru tine. Un copil nu poate fi îngrijit de o mamă care este complet epuizată, stresată și lipsită de resurse.”
Comentarii sunt blocate.