20.11.2017

 Către:

Deputații și Deputatele Parlamentului Republicii Moldova

DECLARAȚIE

cu referire la mesajele sexiste în Parlamentul Republicii Moldova

Stimați Deputați și Deputate ai Parlamentului Republicii Moldova,

Prin prezenta, membrii și membrele Platformei pentru Egalitate de Gen își doresc să pună problema perpetuării sexismului și discriminării în bază de gen, la care asistăm urmărind ședințele plenare ale Parlamentului[1].

Constatăm cu dezamăgire că majoritatea deputaților și deputatelor continuă să-și argumenteze poziția prin a apela la stereotipuri sexiste, iar deputații și deputatele, care în principiu nu susțin asemenea poziții, nu își exprimă public dezacordul, susținând astfel în mod implicit discursul sexist generalizat.

Reinterăm că legislația Republicii Moldova, în particular legea nr. 71 din 14.04.2016, interzice utilizarea limbajului discriminator și sexist, a expresiilor și adresărilor ce prezintă femeia și bărbatul în manieră umilitoare și degradantă, ofensând demnitatea acestora.

Este inacceptabil ca în cadrul unei instituții de stat de nivel înalt, așa cum este Parlamentul Republicii Moldova, să fie utilizat limbajul sexist în adresa femeilor. Acceptarea și tolerarea unui astfel de comportament contravine angajamentelor asumate în vederea asigurării egalității de gen și promovării femeilor în procesul decizional.

 

În acest context, solicităm:

Atenționarea și sancționarea deputaților și deputatelor, care utilizează limbajul sexist și perpetuează stereotipurile de gen.

[1] http://www.privesc.eu/widget/live/78888

Scrie un comentariu