Eticheta

feminism moldova

Browsing

Programul Festivalului Feminist 2021, ediția a 7-a

Dragi prieteni și prietene, feministe și feminiști, luptătoare și luptători ai drepturile femeilor, vă anunțăm cu bucurie că, în perioada 𝟏-𝟖 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟏, se va desfășura cea de-a 7-a ediție a Festivalului Feminist, cu o serie de evenimente online și offline.

Violența împotriva femeilor rămâne a fi un fenomen structural și global, care nu cunoaște granițe sociale, economice ori naționale. Este o încălcare gravă a drepturilor omului, care rămâne în mare măsură nesancționată. În perioada pandemică situația s-a agravat. Sondajele Centrului „La Strada” arată că, în această perioadă, numărul apelurilor la @Telefonul de Încredere pentru Femei a crescut cu 37%. Ce măsuri au fost luate în acest sens? De ce Convenția de la Istanbul, documentul care ar mișca lucrurile din loc, continuă să nu fie ratificată?

Vom continua și în acest an să cerem ratificarea Convenției de la Istanbul! Tema Festivalului Feminist din acest an: „𝑪𝒐𝒏𝒗𝒆𝒏𝒕̧𝒊𝒂 𝑪𝒐𝒏𝒔𝒊𝒍𝒊𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑬𝒖𝒓𝒐𝒑𝒆𝒊 𝒑𝒓𝒊𝒗𝒊𝒏𝒅 𝒑𝒓𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒔̧𝒊 𝒄𝒐𝒎𝒃𝒂𝒕𝒆𝒓𝒆𝒂 𝒗𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒕̧𝒆𝒊 𝒊̂𝒎𝒑𝒐𝒕𝒓𝒊𝒗𝒂 𝒇𝒆𝒎𝒆𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒔̧𝒊 𝒂 𝒗𝒊𝒐𝒍𝒆𝒏𝒕̧𝒆𝒊 𝒅𝒐𝒎𝒆𝒔𝒕𝒊𝒄𝒆 – 𝑽𝑶𝑻𝑨𝑻𝑨̆ 𝒔̦𝒊 𝑹𝑨𝑻𝑰𝑭𝑰𝑪𝑨𝑻𝑨̆”.
Convenția de la Istanbul ridică violența împotriva femeilor și violența domestică la rangul de încălcare a drepturilor omului și instituie mecanisme puternice pentru a combate aceste fenomene.

În primul rînd, Convenția insistă pe măsuri de prevenire, cum ar fi schimbarea atitudinilor și stereotipurilor care fac ca violența împotriva femeilor să fie acceptată, sau includerea de material didactic privind tematica egalității în programele școlare, între altele. Apoi, Convenția vrea mai multă protecție pentru victime, de exemplu, să se înființeze suficiente adăposturi și linii de încredere, precum și suficiente servicii de consiliere psihologică și asistență medicală pentru victime și copii acestora, dar și servicii sociale, acces la locuințe, educație și ajutor în găsirea unui loc de muncă. La capitolul pedepsire, Convenția cere ca rațiunile de cultură, tradiție, religie sau așa-zisă „onoare” să nu mai fie acceptate drept scuze pentru netragere la răspundere a făptașilor. Tot aici, organele de drept trebuie să intervină imediat și să ia în serios cazurile de violență domestică și împotriva femeilor. În sfîrșit, statul trebuie să integreze toate politicile din acest domeniu într-un sistem cuprinzător și coordonat.

În cadrul mai multor evenimente online/offline vom aduce în discuții tema festivalului, vom vorbi despre feminism, despre situația organizațiilor din domeniu, despre discursul de ură, despre teoria genului, relațiile nesănătoase, vom juca quest-uri și multe altele. Vă invităm să vă alăturați online/offline oricărui eveniment, accesând paginile oragizatoarelor/organizatorilor.

 PROGRAMUL FESTIVALULUI FEMINIST 2021: 

𝟏 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE – Deschiderea Festivalului „Întâlnește o feministă”/ pagina @feminism.md
𝟐 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE – „Cum ne afectează educația care promovează stereotipurile de gen sau comportamentele toxice/sexiste viața de adulți/adulte?” / pagina feminism:md
ONLINE, ora 20:00 – Discursul sexist: când imaginile și cuvintele devin dăunătoare/ pagina @Platforma pentru Egalitate de Gen
𝟑 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE – „Limbajul echilibrat în privința genului”/ pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
ONLINE – Training despre educație sexuală (consimțământ, hărțuire sexuală, etc.) / pagina feminism.md
𝟒 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE – Sesiune de informare cu un/o expert/ă despre diferența dintre sex și gen. / pagina feminism.md
𝟓 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE – Discursul sexist și VIFA / pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
ONLINE – Perspectiva de gen în alegerile prezidențiale/ pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
OFFLINE – Psihologia în spatele cuvintelor de ură. Cum și când să reacționăm la cuvinte de ură?/ detalii pe pagina feminism.md
ONLINE, ora 19.00, – Emisiunea „Ananas” despre Convenția de la Istanbul cu Alina Andronache/ pagina Centrul GDM
𝟔 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE, ora 12:00 – Lecție la tema „Teoria genului” online cu Tamara Zumca, feministă din Ukraina / pagina Centrul GDM
ONLINE, ora: 16:00 – Discuție cu organizațiile din teritoriu: „Pandemia la feminin”/ pagina Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”
OFFLINE – „Utilizarea limbajului nonsexist”, orașul Bălți, detalii pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
𝟕 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE, ora 16:00 -Dialog online: Convenția de la Istanbul: la ce etapă este Republica Moldova? Invitată Lia Nadaraia, reprezentantă Comitetul CEDAW / pagina Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”
OFFLINE- Workshop Relații toxice vs. Relații sănătoase / detalii pe pagina feminism.md
ONLINE – Ce este feminismul?/ pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
OFFLINE, Ora 12:00 – 16:30, or. Bălți – Despre liderism feminine cu Anastasia Suslov / detalii pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
𝟖 𝐌𝐀𝐑𝐓𝐈𝐄
ONLINE, ora 10:00 – Lansarea materialului informativ destinat femeilor din diaspora franceză. Invitată: Viorica Țâmbalari, activistă din Franța/ pagina Coaliției Naționale „Viața fără Violență în Familie”
OFFLINE, ora 12:00, flash-mob „Noi v-am votat pe voi, voi votați Convenția de la Istanbul!”, locație: în fața Parlamentului Republicii Moldova, or. Chișinău
OFFLINE, ora 12:00, or. Bălți – Quest&Hunter cu Anastaisa Suslov, detalii pe pagina Platforma pentru Egalitate de Gen
Vă așteptăm! 🙌
𝐎𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭𝐨𝐫/𝐨𝐫𝐠𝐚𝐧𝐢𝐳𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞: 𝐂𝐨𝐚𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐍𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐚̆ „𝐕𝐢𝐚𝐭̦𝐚 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐕𝐢𝐨𝐥𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐅𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐞”; 𝐂𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐥 𝐆𝐃𝐌; 𝐏𝐥𝐚𝐭𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐠𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐆𝐞𝐧, 𝐟𝐞𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐦.𝐦𝐝.