Secretara generală a Consiliului ONG, Antoniţa Fonari, a declarat că proiectul ce cuprinde setul de modificări legislative în domeniul egalităţiii de gen a fost înaintat de către Guvern spre examinare Biroului Permanent încă din luna mai 2014 şi a fost votat doar în prima lectură, la 17 iulie 2014. Activista a menţionat că asigurarea egalităţii de gen reprezintă şi un angajament asumat de Republica Moldova prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă 2016-2030, a Convenţiei ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare. „A nu avea un număr egal de femei în Parlament, Guvern şi în alte funcţii de răspundere la nivel central şi local, este o formă de discriminare”, a mai spus activista.
Ecaterina Mardarovici, directoarea executivă a Clubului Politic al Femeilor 50/50, membră a Platformei pentru Egalitate de Gen, a declarat că asigurarea egalităţii de gen reprezintă o precondiţie pentru dezvoltarea durabilă a societăţii. Femeile constituie peste 50% din populaţia Republicii Moldova şi au dreptul să fie prezente în mod echitabil la toate nivelurile puterii. În opinia sa, respectarea acestui drept depinde de parlamentari. Ecaterina Mardarovici a mai spus că în condiţiile în care 60% dintre absolvenţii cu studii superioare din Moldova sunt femei, se constată faptul că acest capital intelectual valoros nu este explorat pe deplină măsură, fapt care stagnează procesul de democratizare şi de reformare.
În faţa reprezentanţilor societăţii civile a ieşit preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, care a declarat că decizia de a promova femeile în funcţii importante aparţine fiecărui partid în parte, dar în acest sens e nevoie de prevederi legale clare care ar obliga formaţiunile să promoveze femeile în atare funcţii. Cât ţine de aprobarea prevederilor în lectură finală, Candu a infirmat că ar exista rezistenţe din partea colegilor din Parlament, şi acest lucru ar urma să se întâmple cât de curând.
Sursa: www.consiliulong.md