Egalitatea de gen, de multe ori, este înțeleasă greșit și privită ca un moft, ca o slăbiciune sau ca o instaurare a terorii matriarhale. Acestea considerații sunt stereotipuri cu care avem de luptat, egalitatea de gen este, de fapt, fundamentul unei societăți contemporane și sănătoase. Despre adevărata esență a egalității de gen ne vorbește Catinca Mardarovici, fondatoarea Clubului Politic al Femeilor 50/50 și Președinta Fundației „Agapedia”.

Alo, Capitala: Cum a decurs Webinarul „Și femeile pot!” din 16.04.2021. Rezultatele au fost cele pe care le-ați așteptat?

Catinca Mardarocivi: „Cel mai important rezultat, din punctul meu de vedere, este că generația tânără a fost interesată de subiectul egalității de gen. Inițiativa și discuțiile lor le văd ca pe o parte destul de importantă. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor. Webinarul a avut subiecte bine formulate, bine abordate, iar moderatoarea și invitații au fost la înălțime. Au participat băieți și fete, ceea ce, din nou, este foarte important și este un semn că lumea începe deja să înțeleagă că egalitatea de gen nu este doar despre femei, este despre femei și bărbați, care trebuie să trăiască mulțumiți, fericiți și echitabil într-o societate.”

Alo, Capitala: Când a venit ideea fondării Clubului politic al femeilor 50/50 și care au fost primii pași?

Catinca Mardarocivi: „În anii ‘90 nu vorbeam despre feminisn, dar mai mult despre drepturile femeii, dar și aici discuțiile erau modeste, pentru că în URSS se considera că avem toate drepturile. După cum spunea un cunoscut de-al meu: „Voi aveți toate drepturile: să munciți, să munciți, să munciți”. În 1993 am fost invitată să fiu parte a Ligii Democrat Creștine a Femeilor, care era o organizație social-politică, de alternativă. Abia după 1995, când a fost formulată clar legea privind partidele și ONG-urilor, după o vizită în SUA și după ce am văzut acolo un ONG „Femeile și politica”, am decis să formez acest club. Și noi, Liga Democrat Creștină a Femeilor se ocupa cu activități de caritate, pentru că prin anii ‘90 așa percepeam sensul unui ONG pentru femei. Atunci doamna Lidia Istrati, deputată în Parlamentul Republicii Moldova, a venit cu sugestia de a ne implica mai serios în politică, deoarece în urma muncii noastre, după cum observa dumneaei: „Ajutăm 1000 de femei, dar pe cealaltă parte sărăcesc 2000”. Știind că femeile din spațiul postsovietic erau încă foarte reticente la ceea ce înseamnă să te implici în poltică eficient și activ, revenind din SUA am creat acest Club Politic al Femeilor 50/50. Am avut mari dezbateri la alegerea denumirii, pentru că se considera că văzând cuvântul politic femeile nu vor voi să vină. Dar eu am insistat să spunem clar în denumire care este scopul nostru, acela de a aduce cât mai multe femei în politică, de a le aduce, pentru ca vocea lor să fie auzită. Referitor la a doua parte din denumire, sunt matematiciană de formare și am dat expresia egalității de gen printr-o formulă matematică „50/50”. E un etalon, nu putem avea exact 50/50, dar e ceea spre ce tindem.

Deci, pașii au fost: am văzut, mi-am dorit foarte mult, am crezut și am știut foarte bine despre reticența femeilor în privința activității politice, am citit legea, am creat, am făcut procese-verbale, ne-am înregistrat și deja în anii 2000 am început implementarea proiectelor pe domenii. În anii 2000 nici o organizație nu finanța proiectele pentru participarea politică a femeilor din țară. Dacă acum avem o susținere foarte mare: seminare, training-uri, în anii 2000 posibilitățile erau foarte puține.”

Alo, Capitala: Cu ce ONG-uri colaborați  și ce realizări frumoase aveți împreună?

Catinca Mardarocivi: „De-a lungul anilor am colaborat cu mai multe organizații. La începutul anilor ‘90 au fost două organizații: Sfatul Femeilor și Liga Democrat Creștină, care a fost inițiată de Leonida Lari, apoi președintă a devenit cunoscuta scriitoare Lidia Istrati. Spre sfârșitul anilor ‘90 noua legea ne-a permis crearea și au apărut câteva organizații: Gender Centru, Centrul de Documentare și Infromare pentru Femei și Forul Femeilor. Am colaborat, dar colaborarea a fost una mai mult bilaterală. Abia după 2010 am reușit, în sfârșit, după mai multe încercări, să creăm o platformă a ONG-urilor, care pledează și susțin dimensiunea de gen – Platforma pentru Egalitatea de Gen. E știut lucrul că la baza succesului se află conjugarea eforturilor. Împreună am reușit să obținem și cota necesară de reprezentare în Parlament de 40 %, am reușit să ajustăm legislația Republicii Moldova, astfel încât la ora actuală nu avem legi discriminatorii. Codul Muncii este pe alocuri încă protector pentru femei și eu consider că faptul respectiv este o barieră pe piața muncii, dar noi venin de unde venim și trebuie să ținem cont de psihologia cetățenilor Republicii Moldova. Totuși, în domeniul legistaltiv avem multe reușite pe care le-am obținut prin eforturi comune. De exemplu, legislația privind lupta cu violența domestică. Eradicarea ei urmează încă, dar legislația în domeniu este foarte bună, chiar cea mai bună din regiune și această reușită mă bucură mult.”

Alo, Capitala: Ați declarat că în perioada de pandemie egalitatea de gen a avut de suferit, deoarece aflându-se la domiciliu, femeia trebuie să se dedice soțului și copiilor, în defavorea realizării profesionale. Țările dezvoltate economic au oferit unele compensații într-u soluționarea problemei survenite. Ce poate face Republica Moldova în acest domeniu?

Catinca Mardarocivi: „Se puteau face mai multe, dar, cu regret, Republica Moldova nu a făcut nimic, în mod special pentru familiile cu copii, în care ambii părinți muncesc și s-a întâmplat așa că unul dintre părinți trebuia să renunțe la job, deoarece grădinițele și creșele nu funcționau. Fiindcă steriotipurile sunt foarte puternice, în mare parte, cea care a renunțat la job a fost femeia și, practic, considerăm că 2 ani din cariera ei profesională s-au dus în vânt. Pentru femei și pentru familii, în general,  noi puteam găsi posibilități ca să rezolvăm altfel această problemă, însă acolo unde este multă sărăcie, este și multă nedreptate, inclusiv de gen. Apreciez însă că există tinere familii în care acasă cu copiii a rămas cel care avea un salariu mai mic, deoarece securitatea financiară pentru o familie este pe prim plan. În multe cazuri s-a întîmplat așa că a rămas soțul.

Dar avem și alte situații. În familiile în care relațiile de cuplu nu erau prea bune, familiile în care exista violență domestică, potrivit statisticilor, lucrurile s-au agravat și mai mult, deoarece acum cei doi trebuiau să stea permanent în aceeași casă.”

Alo, Capitala: Totodată, ce legi sunt peste hotare, care fac acolo să fie vizibilă egalitatea de gen și nu există la noi?

Catinca Mardarovici: „Peste hotare e mai mult o schimbare de mentalitate. Nu au legi speciale pentru a asigura egalitatea de gen, au legi care nu discriminează, ceea ce avem și noi, dar mentalitatea ne joacă festa. Steriotipurile cu privire la roluri este cel mai complicat lucru.

Colegii din Germania, venind aici și urcând în automobil, își puneau automat centura de siguranță. Atunci mi-am zis, găsim multe motive care ne împiedică, dar oare să ne punem centura ca europenii e atât de complicat? Eu știam că trebuie, știam că e bine pentru mine, dar mi-a luat peste 6 luni să învăț să-mi pun și eu centura automat. De la a ști până la a face e mult. Așa este și cu steriotipurile. Știm, dar nu e suficient, trebuie și să facem. Rolurile femeii și bărbatului sunt educate din fragedă copilărie. De aceea, de mici, copiii trebuie să fie educați într-o altă mentalitate, cum se face în familiile de peste hotare.

Dar și peste hotare, cu excepția țărilor scandinave, nu avem o situație ideală. În Norvegia, Suedia, Finlanda lucrurile s-au schimbat prin legi, cum ar fi obligativitatea concediului paternal, concediu în care tații au ocazia să vadă ce înseamnă și cât e de greu să stea acasă cu copilul mic. Sunt și alte lucruri legiferate, de exemplu graficul de muncă flexibil, astfel încât și mama și tata să poată avea în egală măsură grijă de copil. Acolo există legi care reglementează și impun, într-un fel, schimbarea mentalității în ritmuri mai rapide. Cum vin amenzile, vechea mentalitate și stereotipurile dispar imediat, amenzile ustură și se memorizează.”

Alo, Capitala: Sunteți o militantă convinsă pentru drepturile femeii. Ați început cu legea privind partidele, în cadrul căreia a fost introdus și principiul egalității de gen. Care au fost cele mai mari realizări în domeniul egalității pe parcursul anilor și ce vă propuneți pentru viitor?

Catinca Mardarovici: „Legea cu privire la partidele politice a fost puținul cu care am început în anii ‘90-91. După asta, în 2006, a urmat Legea cu privire la asigurarea oportunităților egale pentru femei și bărbați, o lege foarte bună, dar din care s-a exlus atunci partea cotei pentru participarea politică. Acum câțiva ani am reușit să introducem cota de 40 %, dar a fost așa cum a fost, pentru că acele 40 % erau la coada listei. Am reușit, în sfârșit, și probabil pentru prima dată în toată istoria Parlamentului, avem o șefă a comisiei, doamna Gherman, care coordonează inclusiv domeniul egalității de gen, foarte activă, cu voce, care este auzită și care este o militantă convinsă pentru acest subiect. Avem multe reușite, dar cel mai mare rezultat sunt miile de femei, care au trecut prin programele implementate de către Clubul Politic al Femeilor 50/50. Acest lucru e vizibil. Avem o generație mult mai diferită decât a noastră, femei cu o conștiință de sine mult mai înaltă, care nu mai au timiditatea să spună că sunt bune, ce știu să facă și cum știu să facp. A mai rămas puțin pentru femeile din Republica Moldova, să luptăm pentru locuri, pentru funcții publice, pentru că au un capital intelectual foarte înalt, lucru cu care ne putem mândri la nivel Internațional, iar eu, cred că, am contribuit la schimbare. Am schimbat lucrurile inclusiv în familia mea, fiindcă am educat două fete, care au și carieră profesională. Cea mai mică este implicată în politică, în România. Atunci când vrei să-i schimbii pe alții în jurul cetății tale, începi să vezi cât de convingător ești în propria cetate. Eu sunt mândră că am schimbat lucrurile în cetatea mea, cu copiii mei. Sunt încă o mulțime de femei, cu care sunt mândră, pentru că au îmbrățișat politica și se implică foarte serios. Am fost o militantă și voi rămâne o militantă pentru egalitatea de gen.”

Alo, Capitala: La alegearea în SUA a lui Barack Obama în calitate de președinte, toți scandau că în America a triumfat democrația, deoarece președinte este o persoană de culoare. Putem considera că la noi în țară egalitatea de gen a ajuns la apogeul ei, deoarece avem președinte o femeie?

Catinca Mardarovici: „Nu. Așa cum s-a întâmplat cu Barack Obama, o femeie sau un bărbat de culoare nu înseamnă neapărat schimbarea societății. Urmează să vedem dacă doamna președinte va avea pe agenda sa egalitatea de gen, totuși, cred că, mentalitatea femeilor și a bărbaților poate fi schimbată prin modele și președinta țării noastre ar putea influența, totul depinde cum va decurge președinția. Barack Obama, în același timp, a încurajat spre schimbări. America și-a dat seama că nu e chiar totul bine în ceea ce privește drepturile cetățenilor de culoare, chiar dacă au un președinte de culoare.

Eu am răbdare. Din punctul meu de vedere, trebuie să vedem schimbarea pas cu pas, să vedem mișcarea înainte și în Moldova exită această mișcare. Cunosc feministe în Moldova care poate niciodată nu au pronunțat cuvântul egalitate de gen, dar care au promovat femei, care prin faptele lor au fost feministe. Ceea ce a făcut doamna președintă acum, mă refer la echipa de consilieri, vorbește despre fapte. Șanse egale a oferit și femeilor și bărbaților, urmează să vedem cum vor decurge lucrurile mai departe.”

Alo, Capitala: Ce model feminin din istorie vă inspiră și de ce?

Catinca Mardarovici: „Întotdeauna vorbesc despre modelele din Republica Moldova și, în primul rând, regretata Lidia Istrati, deputată în primul Parlament, semnatară  a Declarației de Independeță și o luptătoare înflăcărată pentru Independență, a fost și mentora mea. M-a învățat întodeauan prin trei fraze, pe care le voi ține minte mereu. Modul în care a condus Liga Democrat Creștină a fost o școală de democrație. Pe plan Internațional, am citit biografiile tuturor femeilor vestite. Ceea ce am găsit la toate a fost curajul de ați urma calea. Dacă crezi în ceea ce vrei să faci, dacă îți asumi deciziile, cu toate riscurile lor, neapărat reușești.

Modelele feminine din alte țări nu sunt neapărat eficiente pentru noi, deoarece noi nu suntem cetățenii altor țări. Trebuie să valorificăm ceea ce este al nostru. Tocmai de aceea, pentru mine, cel mai bun model feminin rămâne Lidia Istrati.”

Alo, Capitala: Dragostea în familie și buna educație a societății ar putea înlocui legile care vin să aducă egalitatea de gen?

Catinca Mardarovici: „Ar fi fantastic să credem că toate familiile își educă bine și își cresc bine copiii. Tocmai de aceea o societate are nevoie de legi. Niciodată nu vom putea fără eduație și fără legi. Sunt două lucruri care se completează reciproc, pentru a crea o societate sănătoasă. Legea influențează familia și familia, educația din familie influențează crearea legilor bune.”

Alo, Capitala: Care sfaturi părintești vă servesc drept motto în activitate și în viață?

Catinca Mardarovici: „Cel mai bun sfat este: „Dacă te apuci de ceva, să faci foarte bine”. Așa au fost părinții mei: mama a fost o croitoreasă foarte bună, cunoscută în tot satul, tata a fost primul şofer în sat, cel mai bun. Asta am învățat de la ei, dacă faci ceva, să faci cu pasiune, să-ți placă și să faci bine. Tot ce-am făcut, am făcut cu dedicație, cu pasiune și cu multă luptă.”10

Scrie un comentariu