Eticheta

UPR2016

Browsing

Moldova trece “examenul” în fața ONU la capitolul respectării drepturilor omului

Situația drepturilor omului din Republica Moldova a fost examinată vineri, 4 noiembrie, în cadrul Grupului de Lucru pentru Evaluarea Periodică Universală (EPU) al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului de la Geneva.

Procesul a fost urmărit în direct și la Chișinău, în cadrul unui eveniment public organizat de Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), în colaborare cu Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

Evenimentul a avut loc în cadrul proiectului „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO) conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, co-finanțat și implementat de Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), în cooperare cu Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.

”Evaluarea Periodică Universală a Moldovei de astăzi este pentru noi toți o nouă etapă în totalizarea situației pe drepturile omului din țară. Totodată, deliberările din această zi ne arată principalele direcții pentru acțiunile de viitor. Aceasta are potențial de a schimba spre bine viața mai multor grupuri de persoane din Moldova: femei, persoane cu dizabilități, persoane de etnie romă, alte minorități etnice, lingvistice și religioase”, a menționat Veaceslav Balan, Coordonator Național al Oficiului ONU pentru Drepturile Omului în Moldova.

În urma prezentării de Guvernul Republicii Moldova a rezultatelor înregistrate până acum în baza recomandărilor EPU din 2011, cele mai multe recomandări ale membrilor Grupului de Lucru al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului s-au referit la:

  • Intensificarea eforturilor de ratificare a convențiilor internaționale și regionale pentru drepturile omului, în special acceptarea procedurilor de plângeri individuale.
  • Elaborarea și implementarea unei strategii naționale comprehensive pentru drepturile omului.
  • Suport Oficiului Avocatului Poporului pentru a deveni instituție națională pentru drepturile omului de tip ”A”, asigurarea independenței acesteia.
  • Suport pentru implementarea efectivă a deciziilor Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității.
  • Combaterea tuturor formelor de discriminare, în special discriminarea rasială, discriminarea împotriva fetelor și femeilor, anti-semitismul, homofobia, transfobia, a crimelor bazate pe ură și prejudecată.
  • Combaterea torturii, relelor tratamente în instituțiile penitenciare și instituțiile psiho-neurologice.
  • Reducerea corupției în sistemul judiciar.
  • Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.
  • Asigurarea libertății de exprimare, libertății de asociere, libertatea religiei, pluralismului presei.
  • Implementarea efectivă a strategiei privind asigurarea egalității de gen și alte strategii naționale existente.
  • Combaterea efectivă a violenței domestice și protecția victimelor acestui fenomen.
  • Combaterea violenței împotriva copiilor.
  • Incluziunea socială și educațională a copiilor romi.
  • Reducerea gradului de ne-angajare în câmpul muncii a tinerilor.
  • Promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană.
  • Adoptarea strategiei de integrare a minorităților naționale.
  • Cooperarea efectivă cu organizațiile din societatea civilă pe probleme de drepturile omului.
  • Implementarea deplină a Recomandărilor EPU din ciclul I.

Raportul Grupului de Lucru EPU din cadrul sesiunii actuale pentru Moldova va fi discutat pe data de 8 noiembrie 2016, iar Raportul cu recomandările finale va fi adoptat de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în martie 2017. Ulterior statul în colaborare cu donatorii externi, societatea civilă și alte instituții va fi responsabil de implementarea recomandărilor în scopul asigurării respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului la nivel național.

EPU este un mecanism unic de revizuire a progresului în domeniul drepturilor omului în toate cele 193 state membre ONU, instituit în anul 2006 de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului și are loc o dată la 4,5 ani.

Prima examinare a Republicii Moldova în cadrul EPU a avut loc în anul 2011, când a primit 123 de recomandări în vederea îmbunătățirii drepturilor omului la nivel național. Acestea s-au referit la îmbunătățirea situației privind drepturile femeilor (20), drepturile copilului (20), traficul de ființe umane (17), drepturile minorităților etnice (14), drepturile persoanelor cu dizabilități (11), egalitatea de gen și orientarea sexuală (10), tortura și relele tratamente și (10) discriminarea rasială (10).

Sursa:http://md.one.un.org/