Eticheta

femei

Browsing

Workshopul: Elaborarea Planului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU (26-28 octombrie)

În perioada 26-28 octombrie 2016 a avut loc workshopul ‘Elaborarea Planului național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU’, care a adunat reprezentanți ai instituțiilor de stat din sectorul de securitate și a societății civile care au tangențe cu dimensiunea gender.

Evenimentul a fost deschis de către Elena Mârzac, Director Executiv CID NATO, care a prezentat proiectul; Viceministrul Apărării al Republicii Moldova, Gheorghe Galbură, care a accentuat importanța unui asemenea Plan, precum și, a Rezoluției 1325, salutând implicarea fiecărei instituții, întrucât un asemenea plan necesită colaborare pe termen lung și Jacqueline O’Neill, Director al Institutului pentru Securitate Inclusivă, care a vorbit despre rolul Inclusive Security în acest proiect și cum urmează Instituția respectivă să se implice.

Activitatea fost organizată cu scopul de a face cunoștință participanților cu procesul de elaborare a unui plan național de implementare a Rezoluției 1325, precum și, de a lua cunoștință cu planurile existente în lume. În vederea indeplinirii acestui prim scop, în cadrul workshopului a participat Dna Zorana Antonijevic, expert regional, care a vorbit despre exemplul Serbiei, această țară fiind cea în care societatea civilă este foarte implicată în acest proces, iar PNA al Serbiei a contribuit la înțelegerea subiectelor sensibile legate de gender, unul din cele mai importante fiind violența asupra femeilor, care în prezent este foarte bine mediatizat și discutat atât la nivel local, cât și regional.

Dna Sabine Freizer, Consilier pentru Pace și Guvernare Regională a UN Women, la rândul ei, a explicat ce reprezintă Rezoluția 1325, pilonii și descrierea acestora, precum și, a vorbit despre exemplele Georgiei, Ucrainei și alte state, ce ar trebui luate în considerație și de urmat. Alți vorbitori și principalii experți, care reprezintă Institutul pentru Securitate Inclusivă și care au avut ca obiectiv îndeplinirea, în mare parte, a scopului menționat anterior, au fost Jacqueline O’Neill, director al ISI și Ariel Gordon, coordonator de programe în cadrul acestui Institut.

Un alt țel al acestei activități a fost identificarea lacunelor în legislația națională și internațională, un raport privind identificarea acestor lacune fiind prezentat de către Dl. Vadim Vieru, consultant juridic. Dumnealui a evaluat standardele naționale și internaționale pe domeniul egalității de gen în sectorul de apărare și securitate. Iar cele mai importante domenii discutate cu privire la acest raport au fost constatările depistate și ulterior, recomandările. Un alt subiect de discuție a fost Strategia pentru asigurarea egalității între femei și bărbați în Republica Moldova, pentru anii 2017 – 2021 și mai exact, domeniul promovării egalității de gen în sectorul de securitate și apărare, vorbitor pentru această temă fiind Dna Natalia Albu din cadrul Academiei Militare a Forțelor Armate ‘Alexandru cel Bun’.

Elena Țarălungă (Ministerul Apărării) a avut o prezentare despre desfăşurarea procesului de autoevaluare inter-instituţională pe dimensiunea de gen în sectorul de securitate şi apărare naţională. Reieșind din această temă, au fost abordate mai multe subiecte precum: etapele procesului de implementare a RCSONU 1325 la nivel național care sunt a) desfăşurarea procesului de autoevaluare inter-instituţională pe dimensiunea gender în sectorul de securitate şi apărare naţională; b)elaborarea Planului Naţional de Acţiuni cu privire la implementarea RCSONU 1325; c) implementarea propriu-zisă a Planului Naţional de Acţiuni cu privire la RCSONU 1325. Dna Țarălungă a discutat și despre documentele de politici naţionale care includ implementarea Rezoluţiei 1325 și implicarea instituțiilor de stat, organizațiilor internaționale și societății civile în procesul de autoevaluare.

Pe lângă activitățile care au avut ca scop prioritar informarea și documentarea participanților, în aceste 3 zile au fost organizate și un șir de exerciții de identificare a lacunelor existente în legislația Republicii Moldova cu privire la subiectele tangențiale dimensiunii gender, identificarea provocărilor principale care se află la rădăcina problemelor de securitate, analiza principalelor cauze și efecte a acestor provocări și nu în ultimul rând identificarea soluțiilor necesare în vederea ameliorării și înlăturării acestora.

Pentru mai multe informații cu referire la acest proiect, vă rugăm să ne contactați la adresa de email ana.prohnitchi@nato.md sau la nr. de tel. 022 57 78 24.

Sursa: www.nato.md