Canadianca Megan Couto a devenit luni prima femeie care a preluat comanda Gărzii de la Buckingham Palace, reședința din Londra a reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii, informează Reuters, citat de Agerpres.

Megan Couto, care este căpitan, spune că este o mare onoare pentru ea să își conducă unitatea canadiană în timpul ceremoniei de schimbare a gărzii militare de la Buckingham Palace, un eveniment care atrage cu regularitate mii de turiști.

„Resimt puțin stres, dar e un stres sănătos, căci nu mă simt cuprinsă de nervozitate”, a declarat Megan Couto, în vârstă de 24 de ani, înainte de a-și conduce trupele din al doilea batalion al infanteriei ușoare canadiene „Prințesa Patricia” de la o cazarmă din apropiere până la Palatul Buckingham.

„Trebuie doar să mă concentrez pe a rosti comenzile potrivite”, a adăugat ea.

Atribuțiile gărzii regale sunt de obicei îndeplinite de trupele din Household Division, care protejează suveranul britanic și palatele regale încă din 1660. Detașamente din această unitate păzesc Palatul Buckingham de când stră-străbunica reginei Elizabeth a II-a, regina Victoria, s-a mutat în această reședință în anul 1837.

„Am făcut repetiții timp de câteva săptămâni”, a dezvăluit Megan Couto, a cărei unitate militară vizitează Londra pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la înființarea Canadei, una dintre cele 15 țări din lume care, alături de Marea Britanie, o au pe regina Elizabeth a II-a în fruntea statului.

Femeilor li s-a interzis să dețină funcții combatante în armata britanică până în iulie 2016 și, din acest motiv, înainte de Megan Couto, nici o femeie nu a deținut titlul de căpitan al Gărzii Reginei.

Sursa: www.agora.md

 

Scrie un comentariu